În zorii verii, bunicul mă lua cu el la pescuit, pe malul râului care curgea la marginea satului. Îmi plăcea liniștea de atunci: apa șoptea printre pietre, iar dinspre pădure se auzeau, undeva departe, izvoare limpezi. Bunicul mergea la râu în zori, fiindcă atunci peștii mușcă mai bine, și îmi spunea că, dacă vreau să prind ceva, trebuie să tac, ca să nu sperii somnii din adânc.
Ne așezam pe mal, aruncam undițele și așteptam. Eu, nerăbdător, trăgeam mereu de fir, dar bunicul zâmbea:
— Răbdarea e undița cea mai bună. Peștele vine la cel care știe să aștepte.
Mă uitam la apa care curgea fără grabă, ca argintul topit, și încet-încet mă linișteam și eu. În dimineața aceea, am stat mult fără niciun rezultat. Abia pe la al treilea ceas, pluta mea s-a scufundat deodată. Am tras cu putere și, din adâncimea verde a râului, a ieșit un somn cât brațul meu. Îl priveam cu ochii mari, mândru și puțin speriat.
— E un pește bătrân, mi-a spus bunicul. A trăit în acest râu mai mult decât mine. Hai să-i dăm drumul înapoi.
L-am privit cum alunecă la loc în apă și am simțit o bucurie ciudată, mai mare decât dacă l-aș fi dus acasă. Nici astăzi n-am uitat dimineața aceea. Ori de câte ori sunt nerăbdător, îmi amintesc glasul bunicului și înțeleg că cele mai frumoase lucruri vin la cei care au răbdare să le aștepte.
Text literar original Era Lumis, „Somnul din adânc"
- *somn — pește mare de apă dulce, cu mustăți lungi
- *undiță — unealtă de pescuit, formată dintr-un fir, un cârlig și o plută
Râurile sunt pline de viață. În apele lor dulci trăiesc numeroase specii de pești, fiecare potrivită pentru un anumit loc: unii preferă apa repede și limpede de la munte, alții, apa liniștită și adâncă de la șes.
Unul dintre cei mai mari pești de apă dulce din țara noastră este somnul. El poate ajunge la câțiva metri lungime și trăiește mulți ani, ascuns în gropile adânci de pe fundul râurilor. Ziua stă nemișcat, iar noaptea iese la vânătoare, folosindu-și mustățile lungi ca să simtă prada în întuneric.
Peștii sunt importanți pentru echilibrul râului. Ei se hrănesc cu insecte, cu plante și, uneori, unii cu alții, menținând astfel curată apa în care trăiesc. De aceea, pescarii pricepuți nu iau niciodată mai mult decât au nevoie și îi lasă pe cei tineri să crească.
Din păcate, apele murdărite de oameni pun în pericol viața din râuri. Dacă vrem ca nepoții noștri să mai poată pescui, trebuie să păstrăm curate izvoarele, râurile și lacurile din care se adapă întreaga natură.
Text informativ original Era Lumis, „Viața din râuri"
- *specie — grup de viețuitoare asemănătoare între ele
- *echilibru — stare de bună potrivire între părțile unui întreg