Sintaxa frazei: propozițiile subordonate

Fraza e enunțul cu mai multe verbe conjugate — fiecare verb conjugat marchează, de regulă, o propoziție nouă. O propoziție simplă are un singur verb conjugat; fraza are cel puțin două.

Într-o frază, o propoziție subordonată depinde de alta, numită regentă (cea care „o conduce"). Dacă regenta e propoziția principală a frazei, spunem simplu că subordonata „e a principalei"; dar o subordonată poate depinde și de altă subordonată.

Primul pas, mereu: numeri verbele conjugate din frază — atâtea propoziții sunt. Apoi separi fraza acolo unde începe fiecare propoziție nouă, de obicei marcată de o virgulă sau de un cuvânt de legătură (conjuncție, pronume ori adverb relativ).

Aproape orice subordonată ține locul unei părți de propoziție din regentă — ca și cum ai lua un subiect, un complement sau un atribut și l-ai „umfla" într-o propoziție întreagă. De aceea, ca să afli felul ei, pui aceeași întrebare pe care ai pune-o unei părți de propoziție simple:

1. Găsești regenta (propoziția de care depinde subordonata).
2. Pui, de la verbul sau substantivul din regentă, întrebarea specifică fiecărui fel de subordonată (vezi capitolele următoare).
3. Subordonata care răspunde la acea întrebare are exact felul ei.

Elementul de legătură (conjuncția sau pronumele/adverbul relativ) nu decide singur felul subordonatei — aceeași conjuncție „că" poate introduce feluri diferite. Întrebarea decide.

• Subiectiva ține loc de subiect al regentei. Răspunde la cine? / ce?, pusă direct verbului din regentă (regenta rămâne fără subiect propriu — de-asta apare subordonata).
• Predicativa ține loc de numele predicativ, după un verb copulativ (a fi, a deveni, a rămâne...) în regentă. Răspunde la cine este? / ce este?

• Completiva directă ține loc de complement direct. Răspunde la pe cine? / ce?, pusă verbului din regentă (un verb tranzitiv, care „cere" un complement direct).
• Completiva indirectă ține loc de complement indirect. Răspunde la cui? (sau alte întrebări de complement indirect, cu prepoziție).

Diferența dintre completiva directă și subiectivă se vede la întrebare: subiectiva răspunde „cine/ce [face]", completiva directă răspunde „[cineva face] pe cine/ce".

Atributiva ține loc de atribut — determină un substantiv (sau un pronume) din regentă, răspunzând la întrebările atributului: care? ce fel de? al/a/ai/ale cui?

Se recunoaște ușor după poziție: stă lipită de substantivul pe care-l determină, introdusă cel mai des prin pronumele relativ care — dar și prin ce, cine, unde, când, cum, folosite cu valoare de pronume sau adverb relativ.

Circumstanțialele țin loc de complementele circumstanțiale — nu determină o parte de propoziție anume, ci arată o împrejurare a acțiunii din regentă. Se recunosc după întrebare și după elementul de legătură tipic:

• De timp: când? — introdusă prin când, în timp ce, după ce, până să...
• De cauză: de ce? / din ce cauză? — introdusă prin fiindcă, deoarece, pentru că, întrucât.
• De scop: cu ce scop? — introdusă prin ca să, pentru ca (să).
• Condițională: în ce condiție? — introdusă prin dacă, de (regional), în caz că.
• Concesivă: arată un obstacol care nu împiedică acțiunea — introdusă prin deși, chiar dacă, cu toate că.
• Consecutivă: arată rezultatul, introdusă prin (atât de...) încât, de... că.

Există o diferență importantă între cele două feluri de cuvinte care introduc o subordonată:

• Conjuncțiile subordonatoare (că, să, dacă, fiindcă, deși...) doar leagă propozițiile — nu au funcție sintactică proprie în subordonată.
• Pronumele și adverbele relative (care, cine, ce, unde, când, cum, cât, folosite cu sens de legătură) leagă și au funcție sintactică în subordonata pe care o introduc — de-asta apar mai ales la atributive.

În „fierarul care lucra la marginea satului", „care" leagă subordonata de „fierarul" ȘI e subiectul verbului „lucra" din subordonată — o dublă treabă pe care o conjuncție n-o poate face.

• Elementul de legătură singur nu decide felul subordonatei — „că" poate introduce completivă directă, subiectivă sau alt fel; întrebarea decide.
• Subiectiva și completiva directă se confundă des: subiectiva răspunde „cine/ce [face acțiunea]", completiva directă răspunde „[regenta] face ce/pe cine".
• Numeri verbele conjugate înainte să tai fraza în propoziții — un verb la infinitiv sau la gerunziu (fără subiect propriu) nu formează propoziție separată.
• Atributiva stă lângă substantivul pe care-l determină — dacă subordonata nu are un substantiv „de care să atârne" imediat înainte, probabil nu e atributivă.
• Nu confunda circumstanțiala de cauză cu cea condițională — „fiindcă" arată un motiv real, „dacă" arată o condiție, nu neapărat adevărată.