Română · 13 min de citit
Fiecare cuvânt sau grup de cuvinte dintr-o propoziție are o funcție sintactică. Metoda e mereu aceeași: pui întrebarea potrivită părții de propoziție, pornind de la cuvântul pe care-l determină.
Exerciții de examen pe această temă:Sintaxa propoziției (1)
O parte de propoziție e rolul pe care îl joacă un cuvânt (sau un grup de cuvinte) în propoziție — nu ce fel de cuvânt e (asta e partea de vorbire), ci ce face în propoziția respectivă.
Același cuvânt poate avea funcții diferite în propoziții diferite. De-aceea identificarea se face mereu prin întrebare, pornind de la cuvântul pe care partea de propoziție îl determină sau completează.
Subiectul arată cine sau ce face acțiunea exprimată de predicat. Răspunde la întrebările cine? ce?, puse direct verbului predicat.
Se exprimă cel mai des printr-un substantiv sau un pronume, la cazul nominativ.
exemplu rezolvat
În propoziția „Copiii se joacă în curte.", care e subiectul?
Întrebare: „cine se joacă?" → Copiii
Subiect, exprimat prin substantiv la nominativ.
Predicatul arată ce se spune despre subiect — o acțiune sau o însușire. Există două tipuri:
exemplu rezolvat
Compară predicatele din „Maria cântă." și „Maria este veselă."
„Maria cântă" — predicat verbal (verbul arată acțiunea).
„Maria este veselă" — predicat nominal: verbul copulativ „este" + numele predicativ „veselă" (arată o însușire, nu o acțiune).
Atributul determină un substantiv (sau un cuvânt cu valoare de substantiv), arătând o însușire sau o caracteristică a lui. Răspunde la întrebările care? ce fel de? al/a/ai/ale cui? câți/câte?
Stă, de regulă, lângă substantivul pe care-l determină.
exemplu rezolvat
În „Cartea roșie e a Mariei.", identifică cele două atribute.
„Cartea roșie" — atribut, răspunde la „ce fel de carte?".
„a Mariei" — atribut, răspunde la „a cui carte?".
exemplu rezolvat
În „I-am dat o carte Mariei.", ce funcție sintactică are „Mariei"?
Întrebare: „am dat cui?" → Mariei
Complementul indirect arată obiectul către care se îndreaptă acțiunea și răspunde la „cui?" ⇒ complement indirect
(„o carte" răspunde la „am dat ce?" — acela e complementul direct al aceleiași propoziții.)
Complementele circumstanțiale arată o împrejurare a acțiunii — loc, timp, mod, cauză, scop — și răspund fiecare la întrebarea specifică:
Metoda de recunoaștere e identică celei de la subordonatele circumstanțiale (vezi lecția „Sintaxa frazei") — doar că aici partea de propoziție e un singur cuvânt sau un grup, nu o propoziție întreagă.
Cele 5 de idei din lecție, în formă scurtă. În cont le poți exersa ca flashcards, iar algoritmul ți le readuce exact înainte să le uiți.
La ce întrebare răspunde subiectul?
Cine? / Ce?, pusă direct verbului predicat.
Diferența dintre predicatul verbal și cel nominal?
Verbal: un verb la mod personal, arată o acțiune. Nominal: verb copulativ (a fi, a deveni...) + nume predicativ, arată o însușire.
La ce întrebări răspunde atributul?
Care? Ce fel de? Al/a/ai/ale cui? Câți/câte? — determină un substantiv.
Diferența dintre complementul direct și cel indirect?
Direct: răspunde la „pe cine?/ce?", fără prepoziție. Indirect: răspunde la „cui?" sau are prepoziție, arată către cine se îndreaptă acțiunea.
De ce nu e totuna partea de vorbire cu partea de propoziție?
Partea de vorbire e categoria gramaticală a cuvântului (substantiv, verb...). Partea de propoziție e rolul lui în propoziția dată — același substantiv poate fi subiect, atribut sau complement, în funcție de context.
În cont, cele 5 de cards intră într-un program de repetiție: cele grele revin mâine, cele ușoare peste câteva zile. Plus simulări corectate pe baremul oficial.
Exersează cu flashcards →5 credite bonus la înregistrare. Fără card.