Vocabular: derivare, omonime, sinonime, sens figurat

Un cuvânt nou se poate forma în trei feluri. La examen se cere aproape numai primul.

Derivarea = adaugi la rădăcină un prefix (înainte) sau un sufix (după):

• cu sufix: floare → florar, copil → copilărie, a citi → cititor
• cu prefix: a face → a desface, drept → nedrept, a citi → a reciti
• cu prefix și sufix (parasintetic): a înflori**

Compunerea = alipești două cuvinte care există și separat: bunăvoință, floarea-soarelui, douăzeci, Delta Dunării.

Conversia (schimbarea valorii gramaticale) = același cuvânt trece în altă parte de vorbire, fără să i se adauge nimic: „Binele învinge" (adverb devenit substantiv), „Rănitul a fost salvat" (adjectiv devenit substantiv).

Cum rezolvi „Seria care cuprinde doar cuvinte derivate este:" — cea mai frecventă grilă din capitol. Iei fiecare cuvânt din serie și întrebi: pot să tai un prefix sau un sufix și să rămână un cuvânt care există? Dacă măcar UN cuvânt din serie nu e derivat, seria pică.

Sunt trei lucruri diferite, iar grila „Seria în care cuvintele subliniate sunt omonime este:" se rezolvă doar dacă le ții separate.

OMONIME — se scriu și se pronunță la fel, dar au sensuri complet diferite, fără nicio legătură între ele. Sunt cuvinte diferite care s-au nimerit identice:

• banc (de nisip) / banc (glumă) / bancă (de școală)
• broască (animal) / broască (de la ușă)
• mai (luna) / mai (adverb) / mai (unealtă)

CUVINTE POLISEMANTICE — un singur cuvânt, cu mai multe sensuri înrudite, care pornesc dintr-unul de bază:

• ochi: al omului → ochi de geam → ochi de apă. Toate păstrează ideea de „deschizătură rotundă".
• a bate: la ușă → vântul bate → inima bate.

Testul care le desparte: dacă poți explica de ce al doilea sens vine din primul, e polisemie. Dacă legătura e imposibil de făcut, sunt omonime.

PARONIME — se aseamănă, dar nu sunt identice; diferă printr-un sunet și au sensuri diferite. Aici se greșește în vorbire:

• originar (de origine) / original (nou, neimitat)
• a evalua (a aprecia) / a evolua (a se dezvolta)
• familiar (apropiat) / familial (al familiei)
• a enerva / a inerva, complement / compliment

Sinonimele au același sens sau sensuri foarte apropiate: frumos – arătos, a spune – a zice, rapid – iute.

Regula de aur la examen: sinonimul trebuie să fie din aceeași parte de vorbire și să încapă în context, nu doar să semene în dicționar. Dacă textul spune „un om tare" cu sensul „puternic", sinonimul e puternic, nu dur și nu foarte.

Antonimele au sens opus: mare – mic, a urca – a coborî, cinstit – necinstit.

Multe antonime se formează cu prefixul ne- sau in-/im-: fericit – nefericit, posibil – imposibil. Dar nu toate: antonimul lui a pleca este a veni, nu „a nepleca".

Familie lexicală vs câmp lexical — se confundă des:

• Familia lexicală = toate cuvintele formate de la aceeași rădăcină: pădure, pădurar, pădurice, împădurit, despădurire.
• Câmpul lexical = cuvinte legate prin înțeles, dar cu rădăcini diferite: pădure, copac, frunză, mesteacăn, poiană.

Sensul propriu este cel de bază, concret, cel din dicționar: „fierbe apa".

Sensul figurat apare când cuvântul e folosit cu un înțeles nou, expresiv: „fierbe de nerăbdare".

La Subiectul I, cerința nu sună aproape niciodată „ce sens are". Sună așa:

> Secvența subliniată în fragmentul „am devenit de culoarea ierbii" face referire la o stare de:

Adică ți se dă o expresie figurată și ți se cere starea sau ideea pe care o transmite. Pașii:

1. Traduci expresia în cuvinte simple: „de culoarea ierbii" = verde la față.
2. Cauți în context de ce e așa personajul: îi era rău, se speriase.
3. Alegi starea: teamă, rău fizic, invidie — după ce spune textul, nu după ce sună bine.

Nu ghici din expresie ruptă de text. Aceeași expresie poate însemna invidie într-un text și greață în altul. Răspunsul corect e mereu susținut de fraza dinainte și de cea de după.

• Un singur cuvânt nederivat strică toată seria. La „seria care cuprinde DOAR cuvinte derivate", verifici fiecare cuvânt, nu primul.
• Compusele nu sunt derivate: bunăvoință, floarea-soarelui, douăzeci.
• Omonim ≠ polisemantic. Sensuri fără legătură = omonime; sensuri înrudite = polisemie.
• Paronimele nu se scriu la fel — dacă cele două cuvinte diferă printr-o literă, nu sunt omonime.
• Sinonimul se verifică în propoziție, nu în dicționar, și păstrează partea de vorbire.
• Familie lexicală = aceeași rădăcină; câmp lexical = același domeniu.
• La sensul figurat, răspunzi din text. Starea cerută trebuie să se poată dovedi cu o secvență din fragment.