Exercițiul B.B.5 — Subiectul I, EN română · antrenament nr. 11

Textul 1

În vara aceea, m-am dus pentru prima oară la stâna bunicului, sus, pe munte. Bunicul era cioban de o viață și cunoștea bine fiecare potecă și fiecare izvor din jur. Oile îl ascultau ca pe un stăpân blând, iar câinii nu se dezlipeau de el. Ziua, urcam împreună pe pășune, unde oile păreau, de departe, niște bulgări albi risipiți pe iarbă. Bunicul fluiera un cântec vechi, ciobănesc, și toată turma se aduna în jurul lui. „Cine are grijă de cele mici e răsplătit de cele mari", îmi spunea, mângâind un miel. Seara, ne strângeam lângă foc. Muntele se cufunda în tăcere, iar cerul plin de stele era singura lui companie în lungile nopți de veghe. Nu-l speria singurătatea; dimpotrivă, o îndrăgise. […]

Text literar original Era Lumis, „Bunicul cioban"

Textul 2

Oaia este unul dintre cele mai vechi animale crescute de om. Ea a fost domesticită acum mii de ani, pentru laptele, carnea și, mai ales, lâna ei. În multe zone de munte, creșterea oilor a rămas o îndeletnicire de bază, transmisă din tată în fiu. Primăvara, turmele urcă la munte, unde pășunile sunt bogate și aerul curat. Această urcare se numește transhumanță, iar toamna, când vremea se răcește, oile coboară din nou spre locurile mai calde de la șes. Lâna oilor este tunsă o dată sau de două ori pe an. Ea este spălată, apoi toarsă în fire, din care se țes haine călduroase, covoare și pături. Datorită structurii ei, lâna ține de cald iarna și lasă pielea să respire vara. […]

Text informativ original Era Lumis, „Oile și lâna"