Limba română — clasa VIII · 2026 · sesiunea iunie 2026

Exercițiul B.B.7 — Subiectul I, EN română · sesiunea iunie 2026

Enunțul integral, răspunsul corect și rezolvarea pe pașii din baremul oficial. Din EN română · sesiunea iunie 2026, MEC oficial.

Sintaxa frazeiSubiectul I — 70 de puncte6 puncte

Textul-suport

Textul 1

Țestoasa o adusese la redacție șeful tipografilor, într-o seară de toamnă. Zicea că o găsise pe aleea din fața tipografiei, când dădea să se suie în mașină și să vină după ultimele pagini ale ziarului. Cum broasca părea derutată și nu se clintea nici îndemnată cu vârful pantofului, tipograful o luase şi-o adusese aici. [...] Vreo doi reporteri, ultimii rămași atât de târziu la serviciu, i-au adus de afară, din rondurile de la marginea drumului, iarbă și frunze, ba chiar și petale portocalii, de crăiță. Broasca i-a refuzat, trăgându-și în carapace capul pestriț. Reporterii s-au plictisit repede, șeful tipografiei a dispărut și el. […]

Veronica D. Niculescu, Mesteceni de hârtie

Textul 2

Satul este așezat pe nisip, cu casele înșiruite de o parte și de alta a unui spațiu larg unde se desfășoară, probabil, ceremoniile. De jur împrejur, cocotieri, palmieri de tot felul, arbori și arbuști plini de flori sau de fructe. Toate casele sunt înălțate pe stâlpi de lemn, ca niște locuințe lacustre*, pereții și acoperișurile sunt făcute din împletituri de frunze de palmier, iar podeaua, din trunchiuri de bambus. [...] Mă uit la plante și ascult zgomotele pădurii, încercând, în același timp să nu-i fac pe ceilalți să mă aștepte (prea mult). […]

Carmen Strungaru, Agutoki. Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee

Fragment. Citește textele integral pe pagina subiectului.

Enunț

Transcrie trei propoziții subordonate din secvența următoare, precizând felul acestora: „Când a venit primăvara și țestoasa a făcut iarăși ochi, i-a servit câteva mese zdravene, din bucățele de carne de pui și chiar de curcan, apoi a eliberat-o în pădure, pe malul iazului unde putea să trăiască o sută de ani fără să o mai deranjeze vreodată vreun om".

Pașii din barem

  1. Transcrierea corectă a primei propoziții subordonate. (1 pct)
  2. Precizarea felului primei propoziții subordonate. (1 pct)
  3. Transcrierea corectă a celei de a doua propoziții subordonate. (1 pct)
  4. Precizarea felului celei de a doua propoziții subordonate. (1 pct)
  5. Transcrierea corectă a celei de a treia propoziții subordonate. (1 pct)
  6. Precizarea felului celei de a treia propoziții subordonate. (1 pct)

Răspuns model

Oricare trei dintre următoarele: „Când a venit primăvara" / „(și) țestoasa a făcut iarăși ochi" — circumstanțiale de timp; „unde putea" — atributivă; „să trăiască o sută de ani" — completivă directă; „fără să o mai deranjeze vreodată vreun om" — circumstanțială de mod.

Exersează exact acest tip de exercițiu

Rezolvă subiectul întreg cronometrat, în condiții de examen. AI-ul îți dă punctajul pe fiecare pas din barem și îți explică unde s-a rupt raționamentul — nu doar că ai greșit.

5 credite bonus la înregistrare. Fără card.

Alte exerciții din capitolul Sintaxa frazei

Toate exercițiile din Sintaxa frazei