Exercițiul B.B.7 — Subiectul I, EN română · antrenament nr. 13

Textul 1

Într-o după-amiază ploioasă, am urcat cu bunica în pod, ca să căutăm niște lucruri vechi. Acolo, într-un colț, se afla un cufăr de lemn, cu o broască ruginită. Când l-am deschis, am găsit înăuntru un teanc de scrisori legate cu o panglică. Bunica le-a luat cu grijă, ca pe niște comori. Hârtia lor, fină ca o pânză de păianjen, era îngălbenită de ani, iar literele mărunte păreau că-mi șoptesc povești de demult. — Câte scrisori ai păstrat, bunico? am întrebat-o uimit. — Pe toate, mi-a răspuns zâmbind. Fiecare scrisoare era o fereastră spre trecut. Amândouă scrisorile de deasupra sunt de la bunicul tău, de pe vremea când eram tineri. Nu lipsește din ele niciun rând. […]

Text literar original Era Lumis, „Scrisorile bunicii"

Textul 2

Înainte de telefoane și de internet, oamenii țineau legătura mai ales prin scrisori. O scrisoare era scrisă de mână, pe hârtie, apoi pusă într-un plic pe care se lipea un timbru. Astfel începea o călătorie care putea dura zile sau chiar săptămâni. În vremurile de demult, scrisorile erau duse de curieri călare, din oraș în oraș. Mai târziu, au apărut serviciile de poștă, cu trăsuri, apoi cu trenuri și avioane, care transportau mii de plicuri dintr-un loc în altul. Fiecare scrisoare purta cu ea nu doar cuvinte, ci și emoții: bucuria unei vești bune, dorul celor plecați departe sau grija părinților pentru copiii lor. De aceea, primirea unei scrisori era, adesea, un adevărat eveniment. […]

Text informativ original Era Lumis, „Cum călătoreau scrisorile"