Textul 1
Am refuzat să prezint proiectul fiindcă îmi tremura vocea, iar colegii care stăteau în primul rând s-ar fi uitat la mine. Doamna dirigintă nu m-a certat. M-a trimis, a doua zi, la cabinetul de la etajul întâi.
— Ia loc. Vrei apă?
— Nu. Mulțumesc.
— Bun. Spune-mi ce s-a întâmplat ieri.
— Nu s-a întâmplat nimic. N-am prezentat.
— Asta știu. Te întreb ce s-a întâmplat înăuntru.
Mi s-a uscat gura numai când mi-am adus aminte. I-am spus că m-am ridicat, că am văzut douăzeci și patru de capete întorcându-se spre mine și că, dintr-odată, n-am mai știut cuvintele pe care le repetasem de patru ori acasă.
— Și ce ți-ai spus atunci?
— Că sunt ridicol.
— Interesant. Nu că ți-e frică. […]
Text literar original Era Lumis, „O singură propoziție"
Textul 2
Cea mai frecventă temere a adulților nu e moartea, ci vorbitul în public. Fraza asta circulă de zeci de ani prin cărți de dezvoltare personală și, deși statisticile pe care se sprijină sunt mai șubrede decât pare, ea prinde pentru că fiecare recunoaște ceva în ea. Eu am recunoscut o zi anume: o prezentare de zece minute în care mi-am auzit vocea ca și cum ar fi venit din altă cameră.
Ce mi se pare ciudat e cum tratăm lucrul acesta la școală. Un copil care nu poate rezolva o ecuație primește exerciții, explicații, timp; nimeni nu spune despre el că „așa e firea lui". Un copil care nu poate vorbi în fața clasei primește, cel mai adesea, o etichetă: e timid. […]
Text nonliterar original Era Lumis, „Nu asta e problema" (eseu)